Rată estimată
4.876 Lei/lună
Avans (15%)
164.009 lei
Perioada împrumutului
30 ani
Specificații
Preț negociabil Nu
Nu include TVA Nu
Suprafața utilă 204 m²
Suprafață teren 641 m²
Număr camere 5+
Niveluri imobil 1
An finalizare construcție 2000
Număr Băi 2
Numărul de locuri de parcare 5
Ansamblu Rezidențial Nu
Posibilitate parcare Da
Mobilat și Utilat Complet
Stare proprietate Bună
Utilități Curent, Apă, Canalizare, Gaz
Tip tranzacție Vânzare
Tip vânzător Companie
Vă prezint spre vânzare, în sistem de reprezentare exclusivă și cu COMISION 0% din partea cumpărătorului, o casă tip duplex, situată în Saticu de Sus, jud. Argeș. Casa are o suprafață utilă de 204 mp, fiind dispusă pe parter, etaj și mansardă, și este amplasată pe un teren de 641 mp. Construcția este solidă, parterul și etajul fiind din cărămidă, iar mansarda din lemn, cu planșee din lemn masiv între etaje. Proprietatea a fost finalizată în anul 2000 și este bine întreținută. În plus, casa dispune de o terasă de 20 mp, ideală pentru relaxare și pentru a te bucura de peisajul înconjurător. La parter, intrăm într-un spațiu deschis și primitor, care cuprinde un living generos și bucătăria open space. Livingul este dominat de un șemineu pe lemne, care oferă o atmosferă caldă și plăcută în serile răcoroase. Bucătăria este complet mobilată și utilată, astfel încât să aveți tot ce vă trebuie pentru confortul zilnic. În același spațiu se află și o masă mare pentru 10 persoane, ideală pentru reuniuni cu familia și prietenii, precum și o canapea și fotolii confortabile. Tot la parter se află o baie modernă, complet utilată, cu cabină de duș și mașină de spălat rufe. Etajul găzduiește trei dormitoare spațioase, fiecare mobilat cu pat matrimonial și dulapuri, oferind spații generoase de depozitare. Tot aici regăsim o baie mobilată, dotată cu cabină de duș, și două balcoane. Unul dintre balcoane oferă o priveliște către curtea din față, iar celălalt se deschide către curtea din spate, de unde poți auzi suieratul liniștitor al râului Dâmbovița. Mansarda adaugă un plus de spațiu, cu două dormitoare luminoase și un living suplimentar, perfect pentru relaxare sau pentru a fi transformat într-un spațiu de joacă. Și la acest nivel există două balcoane, oferind priveliști spectaculoase asupra naturii din jur. Curtea este cu adevărat specială. În spatele casei, râul adaugă un farmec aparte, iar proprietarii au amenajat o zonă de grătar și relaxare chiar pe albia râului. Este locul ideal pentru a petrece timp alături de cei dragi sau pur și simplu pentru a te bucura de liniștea naturii. Curtea este bine întreținută, cu brazi maturi care oferă umbră și intimitate. Pe lângă casa principală, în curtea din spate există un corp de clădire suplimentar, care include un beci solid la subsol, o magazie la parter și un dormitor la mansardă, perfect pentru oaspeți sau pentru alte utilizări. Casa dispune de încălzire cu centrală pe gaz, cu o butelie amplasată în curte, are apă curentă și fosă septică. Este o locuință care oferă toate facilitățile necesare, într-un cadru de vis. Această proprietate este perfectă atât pentru o locuință permanentă, cât și pentru o casă de vacanță. Zona este ideală pentru iubitorii de natură, având acces la trasee montane, Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioara. Activitățile de drumeție, mountain biking și pescuit sunt doar câteva dintre atracțiile zonei. Pentru mai multe informații, vă așteptăm cu drag!
Locație
Contactează utilizatorul
Anunțuri similare